Workshop-urile din cadrul “Carnavalului toamnei” au reunit părinții, copiii și pe musafirii noștri, piticii de la Grădinița Brândușa, sector 3, București, într-un cadru creativ și plin de culoare, dedicat sezonului de toamnă. Într-o atmosferă caldă și prietenoasă, participanții au fost invitați să își exprime creativitatea prin realizarea unor produse unice și originale, inspirate din frumusețea anotimpului tomnatic.
Sub îndrumarea profesorilor și cu sprijinul părinților, copiii au avut ocazia să creeze decorațiuni de sezon, cum ar fi picturi inspirate de peisaje de toamnă, mini-sculpturi din dovleci, dar și aranjamente decorative cu ghinde, castane și crenguțe. Workshop-urile au avut și o componentă culinară, unde participanții au pregătit împreună mici gustări de sezon, precum salate de fructe, fresh-uri astfel încât copiii să înțeleagă mai bine valoarea nutrițională a fructelor și legumelor de toamnă.
Rezultatul final a fost unul spectaculos, sălile de clasă fiind împodobite cu creațiile realizate, iar papilele gustative încântate de aromele fructelor folosite. Aceste momente au creat nu doar amintiri prețioase, ci și legături mai strânse între părinți și copii, într-un context relaxant și distractiv.